Schubert-Serenade

Have a great weekend ahead!

Advertisements

Poveste de toamna

DSCN4760

Pe cărarea din pădure paşii mă poartă agale,

Doar vântul răscoleşte frunzele ieşite-n cale

Frunzele multicolore într-un dans au pornit,

Iară dansul lor mă duce spre tarâmul cel vrăjit.

Căci pe aripile sale, vântul mă poartă uşor,

Precum gândul, precum clipa, precum norul călător ;

Şi-ntr-o clipă a vieţii acestea, muza iarăşi mi-a zâmbit

Iau condeiul care “zboară” agitat, neobosit.

Căci în zborul meu celest către nori am tot urcat,

Către lună, către soare şi spre cerul înstelat.

Zice Vântul către mine şuierând scurt şi-ndesat:

– Fosta-i tu pe aste meleaguri, pe tărâmul luminat ?!

  • Ba nicicând n-am fost mårite

Cåtre zårile nesfârşite

Înspre cerul înstelat,

Şi regatul luminat.

( extras din poezia “Poeste de toamna”)

Cogito

cogito

Când a nopţii felinare

Peste lume se aprind,

Atunci suflu-n lumânare

Şi amintirile se sting.

 

Căci al nopţii întuneric

Peste pleoape ni se lasă,

Luna străluceşte tainic

Şi magia îşi revarsă.

 

Iar în noaptea de feerie,

Doară vântul mai străbate

Poartă doruri, poartă vise

Neîmplinite sau uitate.

 

Şi la geamul meu el bate,

Iar în cameră se strecoară

Visele se tot adună,

Curg pe strune de vioară.

 

Şi pe note muzicale,

În braţele lui Morfeu m-am cufundat

Stele strălucesc în zare

Totul pare minunat.

 

Amintirile plutitoare,

Se unesc sub a mea frunte

Precum norii în depărtare,

Fraţi ai piscului de munte.

Va continua