Gândul albastru către nori se îndreaptă
Gândul albastru pe paleta de vis,
Gândul albastru în noapte aşteaptă
Şi se înalţă spre fereastra ce am deschis.
Gândul albastru către mări mă poartă,
Gândul albastru mă duce înspre eter
Când seara bate timid la al visurilor poartă,
Şi printre aştri se înalţă gândul efemer.
Gândul albastru este o nălucă
Ce străbate mintea obosită,
Gândul albastru străbate verdea luncă
Şi ȋmpresoară natura adormită
E rece! E alb imaculat
Peste ţinutul ȋngheţat,
E rece, alb şi e pustiu
Ȋn spiritul ce-i ȋncă viu.
E alb! Şi atâta dezolare
Iar norii se adună ȋn nesfârşita zare
E alb şi ninge viscolit
Peste pământul amorţit.
E alb! Şi ȋntr-un imbold etern
Mental te chem şi te rechem,
Căci ninge alb şi viscolit
Iară nămeţii s-au ivit.
E frig! E alb dur cristalizat
Iar gândurile au ȋngheţat,
E frig! Iar viscolul şuieră brutal
Peste ţinutul infernal.
Trăiesc o viaţă în metamorfoză
Trăiesc ridicându-mi ideal,
Trăiesc prin poezie şi prin proză
Mă las purtată de al mării val.
Trăiesc în iluizii- deziluzii,
Într-o existenţă de metamorfoze
Mă cufund în raţionamente şi concluzii,
Într-o lume cu nevroze şi psihoze.
Într-o lume cu obsesii
Şi de metamorfoze plină,
Unde conducătorii schimbă impresii
Iar mulţimea se închină ;
Lacrimi de toamnă
Pe pământ se scurg,
Plânge toamna, doamna
Din zori până-n amurg.
Peste dealuri, peste şesuri
Peste copacii solitari,
Alunga a păsărilor viersuri
De prin codrii seculari.
Şi când mantia din frunze
Pe pământ o răspândeşte,
Iar lividele-i buze….
Doar furtună prevesteşte.
Plânge toamna şi se zbate
Şi ca ea, la rândul meu,
În cea noapte întunecată
Lăcrimez in coltul meu.
Pe pământul reavăn
Covor de frunze moarte,
În culori fără de seamăn
Pe aripi de vânt purtate,
Într-un dans nebun de toamnă
Prin cotloane se ascund,
Când prin a timpului icoană
Amintiri se întrepătrund.
Iară arborii cei falnici
Braţe reci întind spre cer,
Martori ai timpurilor vremelnici
Ridică rugi către eter.
Este toamnă rece, este pustiu,
Şi în fotoliu meditez
Iar lumânarea pâlpâie la ceas târziu,
Când din amintiri încet te rememorez.
Este toamnă rece, este frig
Iar vântul frunzele le cerne,
În noapte aş vrea să te strig
Să te rechem din lumile eterne.
Este toamnă rece , este trist,
Când ploaia bate-n geam rebel,
Aud sunete de chitarist
Şi vocea unui menestrel.
Apune vara peste munţi şi şesuri
Ducând cu sine al păsărilor viersuri,
Ducând cu ea zilele însorite,
Lăsând în urmă nopţile neliniştite.
Apune vara peste plajele întine
Şi mările albastre, infinite, necuprinse,
Ducând cu sine doruri şi iubiri
Strânse într-un sirag cu amintiri.
Mă ‘nalţ prin stih , prin poezie,
Dau frâu gândului ascuns
Mă înalţ prin foc şi prin furie,
Spre orizontul nepătruns.
Mă ‘nalt prin stih, prin poezie,
Spre lumi total necunoscute
Mă ‘nalt prin scris şi reverie,
Spre vremi uitate, neştiute.
Mă ‘nalt înspre albastra zare
Şi înspre infinit zenith,
Mă ‘nalt spre nesfârşita mare
Spre soarele ce-a asfinţit.
(extras din poezia “Ma ‘nalt”)
Mă îmbăt în stihuri încă o dată
Când, Caliope mi se arată
Şi mă las purtata pe aripi de dor,
Când ea-mi şopteşte stihuri de amor.
Mă îmbăt în stihuri seară de seară
Când luna pe cer o să apară
Iar magia serii mă vrăjeşte,
Când muza mea în braţe mă primeşte.
La masă mă aşez şi scriu
Creionul zburdă zglobiu,
Când gândurile salbă
Sub frunte mi se încheagă.
(Extras din poezia “Betia de stihuri”)
Ȋntr-o noapte de vară, lumini au brăzdat cerul
Cu pas uşor, Selena, străbate acum eterul.
Caleaşca-i argintie ȋn umbră stă tăcută
Cu chip livid Crăiasa ȋnaintează mută.
Căci noaptea aripi ȋntinde ȋn ȋntregul Univers
La ceas târziu, al păsărilor viers,
A fost curmat, de-noaptea de mister
Iar aştri ‘n depărtare lucesc acum pe cer.
(extras din poezia “Selena”)
Memories of my own... 