Cristale

Din văzduhul plumburiu

Fulgii cad încet, agale

Pe la geamuri la ceas târziu

Vin şirag de mărgăritare.

 

Iar când viforul nemilos

Peste sat suflă mai tare,

Pe pământul cel mănos

Cerul cerne chiar cristale.

 

i în noaptea de feerie,

Stelele sclipesc pe cer

Luna sporeşte a ei magie,

Totul pare un mister

 

 

Pe pervazuri, la fereştri

Neaua se asează încet,

Viforul poartă poveşti,

Şi cu sine un regret.

 

Şi spunea cum că o dată,

Iarna o baghetă avea

Din caleaşca ei îngheţată

Peste dealuri o agita.

 

Mantia albă şi pufoasă

Peste câmpuri o ‘ntindea,

Iar suflarea ei geroasă

Natura ‘ntreagă îngheţa.

 

Şi frumoasa Iarnă avea

Chiar şi o oglindă din cristale,

Chipul în ea îşi admira

Când traversa albastra zare.

(Va urma)