Eu mai cred in Mos Craciun

Eu mai cred în Moş Crăciun
Deşi mulţi zic că-i poveste,
Ştiu că e bătrân şi bun
Precum altul nu mai este.

An de an ca şi acum
El desaga pregăteşte,
Iar în seara de Ajun
Bucuria răspândeşte.

La fereastra îngheţată
Iarna flori a desenat,
Stau copiii acuma roată
Şi o rugă au înălţat.

Unii stau acum deoparte
Moşului în taină-i scriu,
Alţii răsfoiesc o carte
Chiar acum, la ceas târziu.

Sus, pe cerul înstelat
Haină nouă îmbracă luna,
Îşi trimite din înalt
Razele, ca ‘ntotdeauna.

Iar natura înfiorată
Freamătă în plin mister,
Pe când brazii cei din vată
‘Nalţă cânturi spre eter.

Lampioane plutitoare
Prin Înalt lucesc acum,
Şi din îngheţata zare
Moşul a pornit la drum.

(Va continua)