Vanzatorul de amintiri

Eu vând amintiri mereu

Si la bine şi la greu,

Târgu-i plin de amintiri

De ‘ntâlniri şi despårţiri.

Am vândut amintiri odat’

Într-un timp îndepartat,

Anii au trecut în zbor

Precum norul cålåtor.

Eu le vând så scap de ele

Ele vin, şir de mårgele,

Cåci în mintea mea råmân

Si må însoţesc pe drum.

(va continua)

Advertisements

Seara de iarna

iarna

Seara iarăşi s-a lăsat

Peste munţii cei stâncoşi,

Brazii ‘nalţi şi rămuroşi

Plini de zahăr sunt pudraţi.

Deodată, din eteri,

O caleaşcă coborî uşor

Cu pas lin şi plutitor,

Crăiasa Iarnă se ivi.

Şi la un semn de al crăiesei

Natura ‘ntreagă amuţi,

Vântul în codru încetini

Când ea pe pământ păşi.

Lacul s-a cristalizat

Flori de gheaţă a sculptat,

Şi acel nesfârşit cuprins

De tăcere a fost învins.

Făclioare s-au aprins

Prin văzduhul nesfârşit,

Întreaga natură a adormit

Şi s-a cufundat în vis.

DRAGOSTEA, CASATORIA, FERICIREA, VIATA

platon socrate

Intr-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este DRAGOSTEA.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul. Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este CĂSĂTORIA.

Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns: Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit. Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este FERICIREA.

De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal. Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este VIAŢA.

Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina. Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia. Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Cu alte cuvinte:

– DRAGOSTEA, NU înseamnă perfecţiune,

– CĂSĂTORIA, NU trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină,

– FERICIREA, ESTE o stare de spirit AUTOCASTIGATA de alegere,

– VIAŢA, ESTE bucuria de a fi împreună.

Moş Fåurar

Flori de gheaţå la fereştri
A sculptat mos Fåurar,
Fulgi de nea am primit in dar
Totul este ca-n povesti.

Pe coline şi câmpii
Albå påturå a-tins
Chiar natura este un vis
Aud strigåt de copii.

Cei mai mici cu såniuţa
Urcå dealul abea-abea,
Cei mai mari fac meterezå
Şi se ascund de dupa ea.

Iatå, lacul a-ngheţat
Seara coboarå uşor-uşor,
Noi ieşim în pridvor
Så privim cerul înstelat.

Noaptea s-a låsat încet
Peste satul adormit,
Luminite strålucesc
Pe tårâmul cel vråjit!

Au coucher du soleil

sunset

Au coucher du soleil les oiseaux se cachent

En attendant le grand orage,

Les vagues blanches frappent les terres

Et nettoient les châteaux de sable éphémères.

Au coucher du soleil les jours meurent,

Et Lorelei chante ailleurs

Elle porte les infinis douleurs,

Des tous marins voyageurs.

Au coucher du soleil le vent souffle plus forte

Et porte les bateaux vers un autre port,

Vers autre destin, vers autre voie

Et moi je te rappelle chaque fois.