O ultima scrisoare

Dedic aceasta poezie matusii mele,

Steliana Perz, acum cand ea insasi a devenit o “stea”

Cu capu’n mâini mă cufund în amintiri

Şi seara-n suflet îmi coboară,

Te chem mental prin visele pustii

Aştept un telefon, dar el n-o să apară.

 

Privesc spre cerul înstelat,

Brăzdat de lampioane arzătoare,

Citesc mesajul ce mi l-ai lasat

Şi ‘ncet-  încet mă cufund în visare.

 

Şi iau condeiul ca să-ţi scriu,

Acum, această ultimă scrisoare

Poate o vei primi într-un târziu,

Deşi tu eşti plecată în depărtare.

 

Aş vrea să ştiu : de ce-ai decis sa pleci ?

De ce ne-ai lăsat îndureraţi ?

Nu te-ai gândit că plecând pe veci,

Ai îndurerat copii, nepoţi şi fraţi ?

 

Nu ştiu adresa ta acum,

Nu ştiu ce număr de telefon vei avea,

Căci  plecată eşti pe un alt drum

 – Unde să-ţi trimit scrisoarea mea ?

 

Şi când privesc spre cerul înstelat

Brăzdat de stele căzătoare,

Steluţa s-a ‘nălţat spre zenitul luminat

Căutându-şi loc in albastra zare.

 

De acum în amintirea noastră vei dăinui,

Şi metafizic ne vom revedea

Mereu, mereu te vom iubi,

Iar tu tot mai mult te vei îndepărta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s