O ultima scrisoare

Dedic aceasta poezie matusii mele,

Steliana Perz, acum cand ea insasi a devenit o “stea”

Cu capu’n mâini mă cufund în amintiri

Şi seara-n suflet îmi coboară,

Te chem mental prin visele pustii

Aştept un telefon, dar el n-o să apară.

 

Privesc spre cerul înstelat,

Brăzdat de lampioane arzătoare,

Citesc mesajul ce mi l-ai lasat

Şi ‘ncet-  încet mă cufund în visare.

 

Şi iau condeiul ca să-ţi scriu,

Acum, această ultimă scrisoare

Poate o vei primi într-un târziu,

Deşi tu eşti plecată în depărtare.

 

Aş vrea să ştiu : de ce-ai decis sa pleci ?

De ce ne-ai lăsat îndureraţi ?

Nu te-ai gândit că plecând pe veci,

Ai îndurerat copii, nepoţi şi fraţi ?

 

Nu ştiu adresa ta acum,

Nu ştiu ce număr de telefon vei avea,

Căci  plecată eşti pe un alt drum

 – Unde să-ţi trimit scrisoarea mea ?

 

Şi când privesc spre cerul înstelat

Brăzdat de stele căzătoare,

Steluţa s-a ‘nălţat spre zenitul luminat

Căutându-şi loc in albastra zare.

 

De acum în amintirea noastră vei dăinui,

Şi metafizic ne vom revedea

Mereu, mereu te vom iubi,

Iar tu tot mai mult te vei îndepărta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s