De la 1500…cetire! :))

Fapte reale pe care trebuie sa le stii:(postate aici deoarece pot parea mai mult bancuri decat realitate) Data viitoare cand te speli pe maini si nu-ti place temperatura apei, gandeste-te la urmatoarele lucruri din anii 1500:
– Majoritatea oamenilor se casatoreau in iunie deoarece isi faceau baia anuala in mai si inca mai miroseau cat de cat bine in iunie. Totusi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros. De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nunta. – Baia consta intr-o singura cada mare plina cu apa fierbinte. Barbatul casei avea privilegiul de a se spala in apa curata, apoi fiii si restul barbatilor din casa, urmati de femei si in final copiii – ultimii fiind bebelusii. Intre timp, apa devenea atat de murdara incat era posibil sa pierzi pe cineva in ea. De unde si zicala: “Don’t throw the baby out with the bath water” (“Nu arunca si copilul odata cu apa de baie”).
– Casele aveau acoperisuri inalte si pufoase de stuf (paie groase), fara lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau incalzi, asa ca toti cainii, pisicile si alte fiinte mici (sobolani, ganganii) stateau acolo. Cand ploua devenea murdar si alunecos si uneori animalele alunecau si cadeau de pe acoperis. De unde zicala: “It’s raining cats and dogs” (“Ploua cu caini si pisici”). – Nimic nu impiedica ceva sa cada in casa. Asta era o mare problema in dormitor, unde gandaci si alte lucruri puteau murdari patul. Deci, un pat cu stalpi si un cearsaf pus deasupra oferea ceva protectie. Asa au aparut paturile cu baldachin. – Cei bogati aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase cand se udau pe timpul iernii, asa ca imprastiau paie (“thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca sa poata merge. Cu timpul, pana in primavara, paiele se tot adunau pana cand alunecau afara cand se deschidea usa. Astfel s-a proptit o bucata de lemn la intrare. Asa a aparut pragul (in engleza se numeste “threshold”, care vine de la “thresh” si hold” – a tine, a opri). – Pe atunci se gatea intr-un ceaun mare care atarna intotdeauna in bucatarie deasupra focului. In fiecare zi se aprindea focul si se adaugau ingrediente in ceaun. Oamenii mancau in general legume si foarte putin, sau deloc, carne. Consumau din amestec (tocana, mancare inabusita) la cina si lasau restul in oala sa se raceasca peste noapte, adaugand altceva peste ele a doua zi. Uneori mancarea avea in ea resturi destul de vechi. De unde rima: “Peas porridge hot, peas porridge cold, peas porridge in the pot nine days old” (“Terci de mazare fierbinte, terci de mazare rece, terci de mazare in oala vechi de noua zile”). – Uneori faceau rost de carne de porc, ceea ce ii facea sa se simta destul de speciali. Cand aveau musafiri, atarnau sunca de tavan ca sa se dea mari. Era semn de bogatie ca un barbat “could bring home the bacon” (“era in stare sa aduca sunca acasa”). Taiau putina ca sa imparta oaspetilor si apoi stateau toti in jurul mesei si “chewed the fat” (“mestecau grasimea”). – Painea era impartita conform statusului. Muncitorii luau partea arsa de pe fundul painii, familia lua mijlocul si musafirii partea de sus (“upper crust”).
– Cani de plumb erau folosite pentru a bea bere si whisky. Combinatia asta de obicei dobora un om pentru cateva zile. Cineva care trecea pe drum ii putea lua drept morti si ii pregatea de inmormantare. Erau intinsi pe masa din bucatarie vreo doua zile, in timp ce familia adunata in jur manca, bea si astepta sa vada daca se trezesc. Asa a aparut obiceiul de “priveghi”, care in engleza se traduce “wake” (“to wake up” – “a se trezi”). – Anglia este o tara veche si mica, asa ca oamenii incepusera sa ramana fara locuri de ingropat. Asa ca dezgropau cosciuge si duceau oasele la o “casa-de-oase” (“bone-house”) si refoloseau mormintele. Cand au deschis acele sicrie au observat ca unul din 25 aveau urme de zgarieturi pe dinauntru si au realizat ca unii din acei oameni au fost ingropati de vii. Asa ca s-au gandit ca de atunci incolo prinda o sfoara de incheietura mainii mortului care sa treaca prin acoperisul sicriului si prin pamant la suprafata si sa lege de ea un clopotel. Cineva a stat de atunci noaptea in cimitir (asa a fost inventata “graveyard shift” – “tura de noapte”) sa asculte clopoteii; astfel, oamenii vii erau “salvati de clopotel” (“saved by the bell”) mai fiind numit “soneria mortului” (“dead ringer”).
Cine a spus ca istoria e plictisitoare?

Fapte reale pe care trebuie sa le stii:(postate aici deoarece pot parea mai mult bancuri decat realitate) Data viitoare cand te speli pe maini si nu-ti place temperatura apei, gandeste-te la urmatoarele lucruri din anii 1500: – Majoritatea oamenilor se casatoreau in iunie deoarece isi faceau baia anuala in mai si inca mai miroseau cat de cat bine in iunie. Totusi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros. De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nunta. – Baia consta intr-o singura cada mare plina cu apa fierbinte. Barbatul casei avea privilegiul de a se spala in apa curata, apoi fiii si restul barbatilor din casa, urmati de femei si in final copiii – ultimii fiind bebelusii. Intre timp, apa devenea atat de murdara incat era posibil sa pierzi pe cineva in ea. De unde si zicala: “Don’t throw the baby out with the bath water” (“Nu arunca si copilul odata cu apa de baie”). – Casele aveau acoperisuri inalte si pufoase de stuf (paie groase), fara lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau incalzi, asa ca toti cainii, pisicile si alte fiinte mici (sobolani, ganganii) stateau acolo. Cand ploua devenea murdar si alunecos si uneori animalele alunecau si cadeau de pe acoperis. De unde zicala: “It’s raining cats and dogs” (“Ploua cu caini si pisici”). – Nimic nu impiedica ceva sa cada in casa. Asta era o mare problema in dormitor, unde gandaci si alte lucruri puteau murdari patul. Deci, un pat cu stalpi si un cearsaf pus deasupra oferea ceva protectie. Asa au aparut paturile cu baldachin. – Cei bogati aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase cand se udau pe timpul iernii, asa ca imprastiau paie (“thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca sa poata merge. Cu timpul, pana in primavara, paiele se tot adunau pana cand alunecau afara cand se deschidea usa. Astfel s-a proptit o bucata de lemn la intrare. Asa a aparut pragul (in engleza se numeste “threshold”, care vine de la “thresh” si hold” – a tine, a opri). – Pe atunci se gatea intr-un ceaun mare care atarna intotdeauna in bucatarie deasupra focului. In fiecare zi se aprindea focul si se adaugau ingrediente in ceaun. Oamenii mancau in general legume si foarte putin, sau deloc, carne. Consumau din amestec (tocana, mancare inabusita) la cina si lasau restul in oala sa se raceasca peste noapte, adaugand altceva peste ele a doua zi. Uneori mancarea avea in ea resturi destul de vechi. De unde rima: “Peas porridge hot, peas porridge cold, peas porridge in the pot nine days old” (“Terci de mazare fierbinte, terci de mazare rece, terci de mazare in oala vechi de noua zile”). – Uneori faceau rost de carne de porc, ceea ce ii facea sa se simta destul de speciali. Cand aveau musafiri, atarnau sunca de tavan ca sa se dea mari. Era semn de bogatie ca un barbat “could bring home the bacon” (“era in stare sa aduca sunca acasa”). Taiau putina ca sa imparta oaspetilor si apoi stateau toti in jurul mesei si “chewed the fat” (“mestecau grasimea”). – Painea era impartita conform statusului. Muncitorii luau partea arsa de pe fundul painii, familia lua mijlocul si musafirii partea de sus (“upper crust”). – Cani de plumb erau folosite pentru a bea bere si whisky. Combinatia asta de obicei dobora un om pentru cateva zile. Cineva care trecea pe drum ii putea lua drept morti si ii pregatea de inmormantare. Erau intinsi pe masa din bucatarie vreo doua zile, in timp ce familia adunata in jur manca, bea si astepta sa vada daca se trezesc. Asa a aparut obiceiul de “priveghi”, care in engleza se traduce “wake” (“to wake up” – “a se trezi”). – Anglia este o tara veche si mica, asa ca oamenii incepusera sa ramana fara locuri de ingropat. Asa ca dezgropau cosciuge si duceau oasele la o “casa-de-oase” (“bone-house”) si refoloseau mormintele. Cand au deschis acele sicrie au observat ca unul din 25 aveau urme de zgarieturi pe dinauntru si au realizat ca unii din acei oameni au fost ingropati de vii. Asa ca s-au gandit ca de atunci incolo prinda o sfoara de incheietura mainii mortului care sa treaca prin acoperisul sicriului si prin pamant la suprafata si sa lege de ea un clopotel. Cineva a stat de atunci noaptea in cimitir (asa a fost inventata “graveyard shift” – “tura de noapte”) sa asculte clopoteii; astfel, oamenii vii erau “salvati de clopotel” (“saved by the bell”) mai fiind numit “soneria mortului” (“dead ringer”). Cine a spus ca istoria e plictisitoare?

Salvează râsul românesc!
http://www.FunkyDonkey.ro & http://www.Facebook.com/Bancuri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s